Un produs falsificat este un produs contrafăcut? Care este diferenţa între cei doi termeni în condiţiile în care sesizăm în ultima vreme utilizarea lor mai mult sau mai putin aleatoare? Sunt două chestiuni faţă de care ne propunem o succintă analiză în ideea unei clarificări a conţinutului celor doi termeni în speranţa unei utulizări adecvate deoarece utilizarea abuzivă a termenului de “contrafacere” sau de “produs contrafăcut” nu face decât să diminueze în piaţă importanţa protecţiei proprietăţii industriale. De foarte multe ori, de cele mai multe ori din păcate, nu există nici un fel de drept de proprietate industrială anterior protejat şi valid pe o anumită piaţă, dar se vorbeşte de contrafacere, ceea ce este o gravă eroare.

În această perioadă contrafacerea este un termen foarte des utilizat, uneori cu referire la o activitate comercială, dar nu numai, alteori numai pentru că este un termen “la modă”, cu un oarecare impact asupra publicului în general, nu întotdeauna adecvat acţiunii pe care doreşte să o desemneze.

Pentru a mă face pe deplin înţeles voi apela la un exemplu, cred eu relevant. Este vorba de două relatări, apărute în presă, legate de un recent eveniment fotbalistic. Ambele relatări au avut ca obiect depistarea pe piaţă a unor bilete care nu au fost puse în vânzare prin reţeaua legală de difuzare, constatându-se ulterior că aceste bilete erau false, aşa cum a precizat unul dintre reporteri, în timp ce un alt reporter le-a prezentat ca pe nişte bilete contrafăcute. Cine a avut dreptate? Există o diferenţă între cei doi termeni?

De ce ar trebui să ne intereseze dacă aceste bilete erau false sau contrafăcute?

Vom încerca să punem în lumină câteva aspecte legate de problemele ridicate.

În primul rând se cuvine să precizăm că nu avem în vedere decât obiectele ca atare, false sau/şi contrafăcute, după cum vom vedea, utilizarea celor doi termeni şi nicidecum analizarea infracţiunilor ce ar putea fi incidente exemplului în discuţie, decât într-o foarte mică măsură.

Începem analiza noastră cu o constatare clară de la început: este mai puţin important de unde proveneau biletele din exemplul nostru, dar este foarte important faptul că ele erau diferite de cele autentice, chiar dacă diferenţele erau destul de greu de depistat la prima vedere, aici incluzând şi lipsa unor eventuale elemente de siguranţă pe care emitentul legal al acestor bilete le-a utilizat. Erau deci nişte bilete false. Cum râmâne cu celălalt reporter care le-a denumit contrafăcute, a făcut el o greşală? Pentru a putea găsi răspunsul la această întrebare trebuie să constatăm că un bilet de intrare la o manifestare sportivă, în cazul nostru, are un anumit aspect care-l diferenţiază de alte obiecte de aceeaşi categorie, acest lucru depinzănd şi de emitentul biletului respectiv. Tocmai acest emitent poate avea interesul ca biletele pe care le tipăreşte şi le pune în circulaţie să răspundă unor cerinţe, spre exemplu să fie dificil de falsificat sau ca toate persoanele care ajung în posesia acestor bilete să ia cunoştinţă de persoana sau persoanele (juridice, de regulă) care au emis aceste bilete. Dar emitentul în cauză mai doreşte ca modelul de bilet conceput de el să nu mai poată fi reprodus de un alt organizator de manifestări sportive sau de alt gen care să pună în vânzare, cu o altă ocazie şi pentru un alt eveniment, bilete identice sau asemănătoare. Cu alte cuvinte emitentul doreşte exclusivitate pentru modelul său de bilet, iar acest lucru îl poate obţine adresând o cerere Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Acest organism al administraţiei centrale a statului, în condiţiile în care respectiva cerere îndeplineşte anumite condiţii prevăzute de lege, eliberează un certificat de protecţie care conferă persoanei care l-a cerut şi dobândit un drept exclusiv pe teritoriul României. Abia acum putem vorbi de contrafacere şi putem spune că biletele găsite erau contrafăcute dacă emitentul acestora dispunea de un drept exclusiv asupra lor, drept provenind din înregistrarea respectivelor bilete ca desen industrial, înregistrare făcută la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. În general vorbind ne găsim în prezenţa unei contrafaceri atunci obiectul contrafăcut este apărat şi de un drept exclusiv de proprietate industrială, respectiv de un brevet de invenţie, de un certificat de înregistrare a unei mărci sau indicaţie geografică, de un certificat de înregistrare a unui desen sau model industrial.

Considerăm necesară următoarea precizare: drepturile conferite de legi specifice asupra asupra creaţiilor intelectuale – creaţii intelectuale care pot fi invenţii, picturi, piese muzicale, mărci de fabrică sau de comerţ, romane, denumiri comerciale – formează proprietatea intelectuală, care, în mod tradiţional, este împărţită în proprietate industrială – care cuprinde protecţia invenţiilor, mărcilor şi indicaţiilor geografice, desenelor şi modelelor industriale, topografiilor de circuite integrate, soiurilor de plante, modelelor de utilitate, denumirilor comerciale – şi drepturi de autor şi drepturi conexe – care cuprinde operele literare, artistice şi ştiinţifice (drepturi de autor) şi prestaţiile artiştilor interpreţi, fonogramele şi transmisiunile radio şi tv (drepturi conexe). Încălcarea drepturilor exclusive de proprietate industriale conduce la infracţiunea de contrafacere, iar încălcarea drepturilor de autor şi a drepturilor conexe conduce la infracţiunea de piraterie.

Pentru a putea contura o imagine cât mai clară asupra a ceea ce înseamnă cu adevărat contrafacere este interesant de remarcat ce imagine are această acţiune în legislaţia în vigoare.

Cu referire la protecţia proprietăţii industriale legislaţia actuală conţine prevederi stricte cu privire la contrafacere. Astfel în Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenţie, republicată, este prevăzută “infracţiunea de contrafacere” atunci când se aduce atingere drepturilor conferite de un brevet de invenţie în vigoare. Prevederi similare se găsesc şi în Legea nr. 129/1992 privind desenele şi modelele industriale, actualizată, precum şi în Legea nr. 255/1998 privind protecţia noilor soiuri de plante. De asemenea şi Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice conţine prevederi cu privire la infracţiunea de contrafacere şi nu trebuie excluse din această enumerare prevederile Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, actualizată, ale Legii nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală in cadrul operatiunilor de vamuire, precum şi în Ordonanţa de Urgenţă nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială . Codul penal incriminează şi el contrafacerea în art. 299 şi 300, dar nu mai cu referire la brevetele de invenţie, în celelalte cazuri aplicându-se prevederile legilor speciale. Noul Codul penal are însă un capitol special privind drepturile de proprietate intelectuală, capitol care conţine prevederi referitoare la majoritatea domeniilor proprietăţii industriale – invenţii, mărci şi indicaţii geografice, desene şi modele industriale, topografii de circuite integrate integrate. Din păcate acesta nu este încă în vigoare si ar trebui oricum amendat prin introducerea măsurilor de ocrotire a drepturilor exclusive cu privire la soiurile de plante.

În esenţă deci, textele de lege în vigoare în ţara noastră prevăd că, pentru a fi calificată ca şi contrafacere, o acţiune trebuie să întrunească nişte elemente obligatorii, respectiv: să existe un drept de proprietate industrială valid, să se aducă atingere acestui drept şi să fi fost făcută cu intenţie. Având în vedere cele prezentate anterior este cred evidentă acum utilizarea cu totul abuzivă e termenului de “contrafacere” şi “produs contrafăcut”. Nu trebuie în nici un caz confundat un produs falsificat sau îndoielnic calitativ cu un produs contrafăcut. Nu trebuie niciodată confundat un produs sub nivelul unor standarde prescrise cu un produs contrafăcut şi exemplele pot continua. Se pot găsi alte modalităţi de indicare a unor asemenea produse, care să scoată în evidenţă calitatea slabă coroborată cu riscul pentru consumator sau neîndeplinirea unor conformităţi etc.

Este acum evident că un produs contrafăcut este un produs falsificat, dar, foarte important, nu întotdeuna un produs falsificat este şi produs contrafăcut. Acum putem răspunde scurt şi la cea de-a treia întrebare: De ce ar trebui să ne intereseze dacă acele bilete erau false sau contrafăcute? Dacă biletele erau false acest lucru ar fi putut conduce la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, pe când în cazul unor bilete contrafăcute suntem în prezenţa unui concurs ideal de infracţiuni, respectiv cea amintită anterior la care se adaugă infracţiunea de contrafacere rezultată din încălcarea unor drepturi exclusive de proprietate industrială.

Trebuie deci să ne restricţionăm, să ne autocenzurăm în folosirea termenului de “contrafăcut” faţă de un produs, atât timp cât acesta nu întruneşte cerinţele legale de a fi calificat astfel. Utilizarea abuzivă a termenului de “contrafacere” sau de “produs contrafăcut” nu face decât să diminueze în piaţă importanţa protecţiei proprietăţii industriale. De foarte multe ori, de cele mai multe ori din păcate, nu există nici un fel de drept de proprietate industrială anterior protejat şi valid pe o anumită piaţă, dar se vorbeşte de contrafacere ceea ce este o gravă eroare.

Pin It on Pinterest

Share This