Servicii în domeniul Designului industrial

Prezentari si cursuri

Serviciul are în vedere elaborarea unor prezentări și/sau a unor cursuri pe diverse teme solicitate de către client, precum și susținerea acestora în fața personalului unei companii, în fața membrilor unei asociații etc. Tematica poate fi diversă, plecând de la noțiunile generale privind designul industrial, scopul și rolul protecției acestuia și până la valorificarea drepturilor de design industrial deținute. Comandă acest serviciu

Cercetari documentare

Conținutul serviciului depinde de obiectivul cercetării documentare comandate de către client. Acesta poate să vizeze noutatea și originalitatea unui design, evitarea încălcării unor drepturi prin utilizarea unui anumit design sau identificarea existenței unor drepturi anterior protejate. Informațiile furnizate prin acest serviciu sunt menite să fundamenteze o decizie corectă cu privire la protejarea unui design sau la o reacție privind o incalcare de drepturi. Comandă acest serviciu

Monitorizare

Serviciul are în vedere consultarea publicațiilor oficiale, naționale și internaționale, privind designul industrial, în ideea supravegherii activității de protecție pe anumite clase sau pentru anumiti autori sau titulari. Comandă acest serviciu

Elaborarea strategiei de protectie a designului industrial

La nivelul unei companii a cărei activitate implică protecția designului industrial este indicat ca, funcție de domeniul de activitate, să fie elaborată o strategie de protecție care să țină seama de o analiză cost-beneficiu, coroborată cu avantajele sau dezavantajele căii de protecție aleasă. Comandă acest serviciu

Reprezentarea in fata administratiilor de profil in proceduri privind designul industrial

Serviciul constă în depunerea și urmărirea examinării unei cereri de protecție, depusă pe cale națională, comunitară sau internațională, până la luarea unei prime decizii cu privire la această cerere. Suplimentar serviciul se poate prelungi până la rămânerea definitivă a respectivei decizii, de exemplu cu reprezentarea în procedurile de contestație, revocare sau anulare. Reprezentarea în fața administrațiilor de profil pentru obținerea certificatului de protecție a designului industrial. Comandă acest serviciu

Pin It on Pinterest