Așa cum vă spuneam în articolele anterioare, vă propun o nouă viziune, o nouă abordare a noțiunii de marcă. Este vorba de accentuarea faptului că nu putem vorbi despre marcă fără să avem în vedere o legătură indisolubilă, existențială, între trei elemente, respectiv semnul, lista de bunuri și servicii și teritoriul, ceea ce conduce direct la evidențierea importanței înregistrării mărcii. Sigur că pot exista mărci neînregistrate, sigur că există mărci a căror protecție este recunoscută prin renumele, prin reputația respectivelor mărci, dar acestea confirmă o dată mai mult necesitatea înregistrării mărcii. Chiar dacă sunt multe de spus despre interacțiunea sau raporturile care există între mărcile înregistrate și mărcile neînregistrate acestea nu fac obiectul acestui articol.

volum-protectie-marca-300x228

De asemenea, am stabilit în cele scrise până acum faptul că protecția mărcii există în interiorul volumului dat de compunerea celor trei vectori (fig. 1): vectorul teritoriu (pe care vi l-am prezentat deja), vectorul listă de bunuri și servicii (pe care vi-l prezint în cele ce urmează) și vectorul semn (de care mă voi ocupa în viitorul apropiat). Atunci când vorbim despre marcă, avem în vedere, în mod obligatoriu, toate cele trei componente ale mărcii, fără de care marca nu ”șchioapătă”, ci pur și simplu ”nu există”.

Trebuie să clarificăm, acum la început, o chestiune de terminologie. Vom vorbi despre lista de bunuri și servicii sau vom vorbi despre lista de produse și servicii?

Vom vorbi și despre una și despre cealaltă, funcție de context, pentru că, în afară de termenii folosiți, între cele două exprimări nu există nicio diferență.

Aceasta pentru că reglementarea de bază pe care o vom avea în vedere pe parcursul celor ce urmează este ”Arrangement de Nice concernant la Classification Internationale des produits et des services aux fins de l’enregistrement des marques”, sau ”Nice Agreement concerning the International Classification of goods and services for the purposes of the registration of marks”, adică unul și același tratat tradus în română ca Acordul de la Nisa privind Clasificarea Internaţională a produselor şi serviciilor pentru înregistrarea mărcilor, probabil datorită faptului că suntem o țară francofonă. Doar pentru claritate vom utiliza mai mult termenii ”bun, bunuri” pentru a nu fi nevoiți să spunem, de exemplu ”un produs produs de… ”, considerând mai potrivită exprimarea ”un bun produs de… ”.

Până acum ne-am convins că marca există undeva, marca este legată de un anumit teritoriu, iar în cele ce urmează ne vom convinge că marca este legată de anumite bunuri și servicii fără de care marca nu poate exista, cel puțin nu în accepțiunea data astăzi noțiunii de ”marcă”.

Să ne amintim ceva din definiția mărcii, un lucru comun, o trăsătură comună, să ne amintim de o însușire prezentă în toate variantele definiției mărcii. Este vorba de aceea ”de a distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi”. Observăm, încă din definiție, faptul că marca este legată, asociată, unor bunuri și servicii pe care chiar marca le ”introduce pe piață”, le ”recomandă” consumatorului.

Din viața de zi cu zi, din materialele publicitare pe care nu totdeauna le primim sau/și le privim cu plăcere, putem constata cu ușurință că acestea ne introduc, ne recomandă un anumit bun sau serviciu, sau o anumită categorie de bunuri sau servicii într-o strânsă legătură cu un producător sau un prestator, toate aceste prin intermediul unei mărci.

Mai recurgem la un ultim argument în favoarea faptului că marca este idisolubil legată de niște bunuri și servicii. Legea care stă la baza protecției mărcilor în țara noastră, respectiv Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată (numită în continuare ”lege” sau ”legea”), stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o cerere de înregistrare a unei mărci, existența în cerere a listei de bunuri și/sau servicii fiind una dintre acestea. Fără lista de bunuri și/sau servicii cererea de înregistrare marcă nu este relevantă și nu primește dată de depozit, adică nu este recunocută ca fază premergătoare a unei mărci inregistrate. Mai mult, atunci când legea stabilește drepturile conferite de marca înregistrată (a se vedea Cap. VI din lege) aceasta face referire la lista de bunuri și servicii în strânsă legătură cu semnul care este înregistrat ca marcă. Sunt evidențiați astfel cei trei vectori care determina marca: teritoriul, fiind desemnat ca teritoriul de reglementare al legii, respectiv teritoriul național, semnul și lista de produse și servicii. Analog se petrec lucrurile și în legislația Uniunii Europene cu privire la mărci, precum și în oricare alta legislație relevantă.

Cu toată această legătură esențială și existențială între noțiunea de marcă și cea de listă de bunuri și servicii nu înseamnă, repet, nu înseamnă că protecția mărcii, protecție obținută prin înregistrare, se răsfânge în vreo oarecare măsură asupra bunurilor și/sau serviciilor din lista asociată mărcii. Nu numai că nu se răsfânge într-o oarecare măsură, nu se răsfrânge deloc. Altfel spus, cu puterea unei axiome, marca nu oferă nicio protecție pentru bunurile și/sau serviciile pentru care a fost înregistrată.

Când se stabilește o listă de bunuri și servicii?

Simplu! Când înregistrăm o marcă. Dar momentul în care luăm decizia să înregistrăm o marcă este o altă discuție. Este recomandabil (strongly!) ca înregistrarea unei mărcii si fie făcută simultan cu înregistrarea afacerii în sine, dacă nu chiar mai devreme. Este vorba de prima marcă, aceea care poate defini afacerea în ansamblul ei și poate introduce pe piață primele bunuri și servicii. Poate fi urmată de alte mărci, care și ele să fie înregistrate pentru o listă de bunuri si servicii, adică putem avea o marcă de firmă și una sau mai multe mărci de produs/serviciu. Niciodată nu este prea târziu pentru a înregistra o marcă, de orice fel, numai că efectele în ansamblu, costurile, dar și beneficiile, sunt diferite. Dacă momentul optim a fost depășit, atunci costurile sunt mai mari și beneficiile mai mici, indiferent de cât este de cuprinzătoare lista de bunuri și servicii.

Cât de cuprinzătoare trebuie să fie lista de bunuri și servicii?

Lista de bunuri și servicii, analizată pe termen mediu, respectiv acei cinci ani pe care îi prevede legea ca termen pentru (cel puțin!) începerea utilizării unei mărci, nu trebuie să fie nici restrânsă (listă ”mică”, taxe mici pentru înregistrare și pentru reînnoire!), nici cuprinzătoare, conținând bunuri sau servicii doar ca ”să fie”. Lista de bunuri și servicii trebuie să fie suficientă, adică în deplină concordanță cu strategia de dezvoltare a firmei pe termen mediu. Această condiție se cere îndeplinită deoarece lista pentru care este înregistrată o marcă nu poate fi extinsă, nici măcar la momentul reînnoirii, pentru extindere fiind necesară o nouă înregistrare. De aceea, atunci când stabilim lista de bunuri și servicii trebuie să avem în vedere ce facem și ce prestăm pentru consumator, în prezent sau în viitorul apropiat sau mediu, conform cu strategia de dezvoltare a firmei. Acest echilibru necesar rezultă din libertățile și obligațiile stabilite de lege. Legea permite înregistrarea unei mărci pentru toate produsele și serviciile existente pe piață la un moment dat. Este vorba de așa numitele mărci de blocaj. Tot legea stabilește însă obligația de utilizare a mărcii înregistrate, pentru fiecare categorie de bunuri și servicii pentru care a fost înregistrată, sub sancțiunea decăderii din drepturile conferite de marca în cauză.

Cum se stabilește lista de bunuri și servicii pentru înregistrarea unei mărci?

Cele mai clare liste de bunuri și servicii sunt acelea care rezultă dintr-o analiză a ofertei afacerii respective către consumator, ofertă care poate consta în bunuri, în servicii, sau în bunuri și servicii simultan. Enunțul tocmai exprimat este adevărat și atunci când vorbim despre o afacere propriu-zisă, care evident are nevoie de o interfață cu consumatorul, de o modalitate de se face cunoscută și de a-și face cunoscută oferta de bunuri și servicii (adică de o marcă!), dar și atunci când vorbim despre afaceri cu ”mărci la cheie”, condițiile de stabilire a listei de bunuri și servicii fiind însă, fără doar și poate, diferite.

Lista de bunuri și servicii pentru înregistrarea unei mărci se stabilește în trei pași. Primul pas este tot o listă. Este vorba de o listă primară, formulată în limbaj uzual și care conține tot ce oferim (sau vom oferi) consumatorului sub forma unui bun(produs) sau sub forma unui serviciu, ca prestație într-un anumit domeniu. Cel de-al doilea pas îl reprezintă elaborarea efectivă a listei de bunuri și servicii pentru înregistrarea mărcii. Acest pas înseamnă de fapt transcrierea listei de la pasul unu cu terminologia și în structura Clasificării de la Nisa (”aveți puțintică răbdare” și vedem și ce este această clasificare!). Numai în această formă lista de bunuri și servicii este acceptată la înregistrarea mărcii. Cel de-al treilea pas privește verificarea disponibilității binomului semn – listă asociată de bunuri și servicii. Acest ultim pas este legat și de vectorul semn și implică o cercetare documentară de specialitate care necesită, după cum se va vedea, și mai mult ajutor decât pasul doi.

Primul pas – lista primară. Această listă este cel mai greu de făcut. În elaborarea acestei liste trebuie ținut seama întreaga activitate a firmei pentru care se înregistrează marca, de prezentul și viitorul firmei, de strategia ei de dezvoltare, astfel încât să nu fie nevoie să reînregistrăm marca o dată pe an sau chiar mai des, ori de câte ori apare ceva nou în activitatea ei, respectiv în oferta către consumator. Pe lista primară sunt trecute toate bunurile pe care firma le produce, precum și toate activitățile pe care le prestează ca servicii pentru clienți. De asemenea, tot pe lista primară sunt trecute toate bunurile și toate serviciile care rezultă din fazele de dezvoltare ale firmei, planificate a fi realizate în viitorul apropiat și mediu. Este recomandabil ca această listă să fie cât mai detaliată și structurată pe categorii, sortimente etc., fără teama că vor crește taxele de înregistrare ale mărcii pentru că nu această listă va însoții cererea de înregistrare a mărcii, depusă la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) sau la oficiul de proprietate industrială din oricare țară în care dorim înregistrarea respectivei mărci.

Al doilea pas – elaborarea listei de bunuri și servicii în concordanță cu Clasificarea de la Nisa. Această concordanță are în vedere două aspecte și anume, cel legat de terminologie și cel legat de structură. Cu alte cuvinte, ceea ce am identificat la pasul unu, ca bunuri și servicii oferite consumatorului, trebuie acum identificate în listele Clasificării de la Nisa atât ca terminologie, poate puțin ”ajustate”, cât și ca aparteneță la o anumită categorie de bunuri sau servicii, respectiv de aprtenență la o clasa, după cum vom vedea imediat.

Al treilea pas reprezintă corecțiile finale care pot să apară în urma cercetărilor documentare în bazele de date care conțin mărci. Așa cum spuneam acum intervine si vectorul ”semn” deoarece numai așa se poate defini protecția. Daca considerăm vectorul ”teritoriu” ca bază, dată de teritoriul pe care este in vigoare legea care guvernează înregistrarea mărcilor, observăm că mai avem nevoie de încă două dimensiuni pentru a identifica un volum de protecție. Este vorba de vectorul ”listă de bunuri și servicii” și vectorul ”semn”. Aceștia doi sunt într-o strânsă interdependență și nu pot exista unul fără celălalt. O listă și un semn poate determina o marcă înregistrată pe un anumit teritoriu. Pot exista bineînțeles ”variațiuni pe aceea și temă”! Spre exemplu fi înregistrate ca marcă semne diferite pentru aceeași listă de bunuri și/sau servicii. În acest caz avem de-a face cu mărci concurente, mărci care pun consumatorul în situația de a alege, dintre produsele sau serviciile identificabile prin diferite mărci, utilizând alte criterii. Pot exista însă semne identice înregistrate ca mărci pentru liste diferite de bunuri și servicii. Astfel suntem în cazul unor mărci care tind să-și extindă segmentul de consumatori cărora li se adresează. Tocmai de aceea este necesar acest pas trei în elaborarea listei de bunuri și servicii, respectiv cercetarea bazelor de date privind mărcile astfel încat să se realizeze un ultim filtru, înaintea depunerii cererii de înregistrare, cu privire la lista în cauză.

A sosit momentul să prezentăm întrucâtva Clasificarea de la Nisa.

Bineînțeles, tot factorul economic este cel ce a determinat apariția Clasificării de la Nisa, dar indirect, prin numărul mare de mărci care au început să fie înregistrate, folosite, valorificate. În această mulțime de mărci a fost, este și va fi necesar ca, la înregistrarea fiecăreia dintre acestea, să fie foarte clar pentru care bunuri și/sau servicii este ea înregistrată. Pentru a usura declararea listei de bunuri și servicii la înregistrarea unei mărci a apărut necesitatea unei sistematizări a acestor bunuri și servicii, necesitatea unei structurări , a unei clasificări, până la urmă, toate acestea impunând existența unei anumite terminologii și unei anumite structuri care țin de o clasificare. Astfel în anul 1957, la Nisa, a fost încheiat un Acord privind Clasificarea internațională a produselor (bunurilor) și serviciilor pentru înregistrarea mărcilor. În prezent acest acord este administrat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale cu sediul la Geneva.

Clasificarea de la Nisa, ca parte a Acordului semnat de țările participante, care prin această calitatea au constituit o uniune specială formată din 84 de state (la 1 ianuarie 2016), în cadrul Uniunii de la Paris, nu este un document imuabil. Prin activitatea permanentă a Comitetului de experți, înființat pe baza Acordului de la Nisa și în care sunt reprezentatea toate statele participante, clasificarea de la Nisa este un document ”viu”, permanent analizat și actualizat în concordanță cu cerințele pieței. Astfel, de-a lungul timpului au fost publicate mai multe ediții ale Clasificarii de la Nisa, prima în anul 1963, în prezent fiind în vigoarea ediția a 10-a, publicată în anul 2011 și intrată în vigoare la 1 ianuarie 2012.

La cea de-a 21-a sesiune care a avut loc în noiembrie 2010, Comitetul de experți a decis ca amendamentele la Clasificarea Internațională Nisa ar trebui să fie publicate la fiecare cinci ani, în timp ce noile versiuni date de modificările în listele alfabetice ar trebui publicate anual. Așa se și întâmplă astfel că în prezent avem în vigoare ”NCL (10-2016)” respectiv Nice Clasification, 10th edition, version in force since January 1, 2016 (Clasificarea de la Nisa, editia a 10-a, versiunea 2016).

Ce înseamnă, de fapt, Clasificarea de la Nisa? Toate bunurile/produsele și toate serviciile care se găsesc pe piață, ca atare sau pornind de la o similaritate de un anumit grad, au fost grupate în clase care au în spatele lor o listă alfabetică de bunuri/produse și servicii. Clasele sunt desemnate printr-un titlu al clasei respective, titlu care constă într-o înșiruire a unor bunuri sau servicii, mai mult sau mai puțin caracteristice pentru clasa respectivă, unele dintre ele foarte ”stufoase”, altele foarte ”la obiect”. Cred ca sunt potrivite niște exemple.

Clasa 9 – Aparate şi instrumente de uz ştiinţific, nautic, topografic, pentru fotografie, cinematografie, optică, cântărire, măsurare, semnalizare, verificare, salvare şi învăţământ; aparate şi instrumente pentru conducerea, distribuţia, transformarea, acumularea, reglarea sau comanda curentului electric; aparate pentru înregistrarea, transmiterea şi reproducerea sunetului sau imaginii; suporturi magnetice de înregistrare, discuri acustice; discuri compacte, DVD-uri şi alte medii de înregistrare; mecanisme pentru aparate care funcţionează cu fise; case de marcat; maşini de calculat, echipamente de prelucrare a datelor şi calculatoare; software pentru computere; echipament pentru stingerea incendiilor.

Clasa 15 – Instrumente muzicale.

Și încă două exemple din partea de servicii:

Clasa 38 – Telecomunicații.

Clasa 45 – Servicii juridice; servicii de securitate pentru protecţia bunurilor şi persoanelor; servicii personale şi sociale oferite de terţi pentru satisfacerea unor nevoi individuale.

În prezent Clasificarea de la Nisa cuprinde 34 de clase pentru bunuri/produse și 11 clase pentru servicii, respectiv clasele 1… 34 sunt destinate bunurilor/produselor, iar clsele 35… 45 sunt destinate serviciilor. Așa cum spuneam, în spatele fiecărui titlu de clasă se găsește o listă alfabetică care conține numele bunurilor sau serviciilor acoperite de clasa respectivă și care dau imaginea completă a conținutului acelei clase.

Clasificarea de la Nisa și-a dovedit imediat utilitatea. Cum nu poate fi înregistrată o marcă fără lista de bunuri și servicii asociată, existența Clasificării de la Nisa a ușurat foarte mult procedurile efective de înregistrare a unei mărci, fie prin utilizarea titlurilor claselor, fie prin indicarea directă a bunurilor sau serviciilor existente în lista alfabetică, aflată în spatele titlului clasei indicate. Conduita Oficiilor de Proprietate Industrială cu privire la utilizarea titlurilor de clasă în înregistrarea mărcilor a fost si este una particulară. Marea majoritate a statelor europene interpretează titlurile claselor, utilizate la înregistrarea mărcilor, ca acoperind doar noțiunile existente în titlul clasei respective. Celelalte state, opt la număr printre care se numără și România, interpretează utilizarea titlurilor claselor în lista de bunuri și servicii atașată mărcii ca acoperind înrteaga clasă de produse sau servicii.

Peste această situație a apărut o hotărâre a Curții Europene de Justiție în cazul C-307/10 IP Translator. Nu voi intra în detaliile acestui caz și voi pune accentul doar pe obligațiile noi rezultate din hotărârea CEJ.

În urma hotărârii CEJ, persoana care solicită înregistrarea unei mărci și ”care utilizează toate indicațiile generale din titlul unei anumite clase din clasificarea prevăzută la articolul 1 din Aranjamentul de la Nisa menționat anterior pentru a identifica produsele sau serviciile pentru care este solicitată protecția prin intermediul mărcii trebuie să precizeze dacă cererea sa vizează toate produsele sau serviciile repertoriate în lista alfabetică a acestei clase sau numai unele dintre aceste produse sau servicii. În cazul în care cererea ar face referire numai la anumite produse sau servicii dintre cele menționate, solicitantul este obligat să precizeze care produse sau servicii din clasa respectivă sunt vizate.” (Hotărârea din 19/06/2012 – Cauza C-307/10 Chartered Institute od Patent Attorneys)

Cu alte cuvinte hotărârea CEJ stabilește obligația solicitantului de a declara de la început intenția sa pivind înregistrarea mărcii, în cazul în care utilizează titluri de clasă. Tot din hotărârea CEJ rezultă și obligația Oficiilor de Proprietate Industrială de a publica cererile de înregistrare și mărcile înregistrate astfel încat persoana interesată să poată determina clar întinderea protecției.

Concluzii

Vectorul ”listă de bunuri și servicii” este esențial și existențial pentru înregistrarea unei mărci. Este existențial deoarece lipsa vectorului ”listă de bunuri și servicii” conduce la imposibilitatea determinării volumului protecției mărcii și este existențial pentru faptul că nu poate exista marcă înregistrată fără lista de bunuri și servicii atașată. Acum, după apariția hotarârii în cazul IP Translator, determinarea zonelor de protecție și non-protecție date de înregistrarea mîrcii ar trebui să fie mult mai ușor de determinat de către orice persoană interesată, dar și de autoritățile statului cu atribuțiuni în respectarea drepturilor de proprietate industrială.

Pin It on Pinterest

Share This